Absintul: Mituri și realitate

Ce este absintul?

Absintul este un lichior tare care conține 85% etanol și este infuzat cu o varietate de ierburi, cele mai comune fiind pelinul și pelinul roman. Clorofila din ierburi conferă băuturii culoarea verde, în timp ce pelinul îi conferă un gust amar. Pentru a contracara amărăciunea, absintul este de obicei diluat cu apă și zahăr, dându-i o culoare alb-noroioasă.

Originile și poveștile absintului

Originile absintului sunt încă dezbătute. Deși a fost cel mai popular la sfârșitul anilor 1800, a fost inventat mult mai devreme. Există dovezi ale existenței sale încă din anii 1750. Cu toate acestea, principalele ingrediente ale absintului - pelinul și etanolul - erau cunoscute omenirii cu mii de ani înainte de aceste date. Poate că băutura a fost inventată cu mult timp în urmă, apoi uitată, apoi redescoperită și așa mai departe.

Cuvântul „absinthe” este de origine franceză. La sfârșitul secolului al XIX-lea, băutura era deosebit de populară. Era servită în cafenele pentru doar 3-10 cenți, în funcție de portofelul clienților. Localurile ieftine, desigur, vindeau contrafăcute, cărora li se dădea o culoare verde folosind cupru și alte ingrediente.

Astăzi, băutura este încă populară printre scriitori și artiști. Acest lucru se datorează faptului că induce o anumită confuzie mentală, precum și efecte precum euforie, halucinații și ameliorarea durerii. Artiștii și scriitorii adesea nu au imaginația necesară pentru a crea imagini noi, exact ceea ce absintul poate oferi.

Ingrediente și efectele lor

Absintul este alcătuit în principal dintr-o substanță chimică numită etanol. Acesta poate constitui între 60 și 85% din băutură. Este cel care produce senzația euforică și are un puternic efect analgezic. De asemenea, provoacă unele efecte secundare psihologice.

Două tipuri de pelin sunt de obicei folosite în producerea acestei băuturi. Pelinul era folosit inițial de vindecătorii antici ca remediu antiparazitar, folosit pentru a scăpa de viermi și alți paraziți. Și era într-adevăr destul de eficient. Rădăcinile sale conțin substanțe toxice care suprimă activitatea paraziților. Consumul excesiv de pelin poate provoca, de asemenea, intoxicații. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost încă dovedit definitiv. Se crede că cei care beau prea mult absint pot dezvolta absintism - o afecțiune caracterizată prin crize epileptice, delir, halucinații și confuzie generală. Se știe că tujona, o substanță folosită odinioară pentru otrăvirea șoarecilor, se poate acumula în organism și poate provoca simptome similare. Această substanță se găsește în pelin. Afecțiunile lui Van Gogh și ale altor artiști au fost cel mai probabil cauzate de consumul excesiv de absint și de efectele secundare asociate acestuia, mai degrabă decât de boli mintale.

Pe lângă pelin, absintul conține și calamus și nucșoară. Aceste două ingrediente, atunci când sunt consumate în cantități mari, pot provoca și halucinații.

Absintul și Legea

Absintul a fost interzis în Statele Unite în 1912 și ceva mai târziu în Europa. Cu toate acestea, a fost ulterior reautorizat în Franța și Spania. Legalitatea vânzării și consumului său este încă dezbătută. Unii susțin că, din cauza diverselor interdicții, absintul este produs acum într-o concentrație mai mică decât era odinioară, ceea ce îl face complet sigur pentru psihic. Cercetările privind componentele sale și efectele lor asupra corpului uman nu au fost încă efectuate, așa că este dificil să se facă afirmații definitive.

În concluzie

Din cauza naturii necunoscute a proceselor de producție, este imposibil de spus cât de puternice erau efectele psihologice ale absintului atunci când era real. Nu se știe ce a provocat atât de multe reacții extreme după ce a fost băut - poate a fost o reacție la substanțe precum sulfatul de cupru, turmericul și anina verde, folosite în încercarea de a da băuturii culoarea verde caracteristică. Această întrebare necesită încă studii suplimentare.